Despre noi


AURORA propune dezvoltarea unor metode inteligente, bazate pe coeziunea comunităţilor şi a cetăţenilor, pe reconstruirea identităţilor culturale în comunităţi, pe identificarea efectivă a surselor de finanţare (în special din fonduri europene, dar şi din alte surse) şi scrierea de proiecte destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă în comunităţile noastre.

Pentru că simpla constatare a acestei stări de fapt nu ne ajută cu nimic, AURORA a început să se implice în găsirea de soluţii şi demararea de proiecte.

Am început prin conceperea şi realizarea de Strategii Locale de Dezvoltare Durabilă şi avem deja o serie de asemenea lucrări, în diferite etape de realizare, în comune şi/sau oraşe din judeţele Arad, Bihor şi Timiş, mai exact am finalizat lucrările în:

Sunt în curs lucrări în:

În lipsa unei situaţii clare a alocării fondurilor europene in România, pentru perioada 2014 – 2020, recent fiind publicat textul provizoriu al acordului de parteneriat, am demarat colaborări cu oraşe şi localităţi din Serbia (Vrsac şi Žitište) şi Ungaria (Mezokovacshaza şi Elek), pentru ca să realizăm proiecte din fonduri transfrontaliere (programul Cross Border Cooperation – CBC, Hu-Ro şi Ro-Srb), proiecte ce vor fi destinate tot dezvoltării unor comunităţi.

De asemenea, pentru clienţii noştri am început deja un proiect de promovare a comunităţilor respective ca destinaţii pentru investitori din ţările de limbă germană (Germania, Austria şi Elveţia).

Opinii şi recomandări privitoare la proiectul AURORA

Prezentarea ofertei mi se pare foarte bine facuta. Limbajul este accesibil, si sunt punctate exact problemele cu care se confrunta comunitatile locale in acest moment. De asemenea, mi se pare foarte bun faptul ca se pune accentul pe: continuitate (consultarea tuturor actorilor sociali, plan de actiune pe 5 ani), educatie (problema analfabetismului), dezvoltare locala. Totodata, este important si ca se ofera consultanta in domenii cu care autoritatile publice locale, in special cele din mediul rural, nu sunt extrem de familiarizate - ma refer la proiectia bugetara, gasirea de parteneri, obtinerea de fonduri.Andrada Minea, Expert - Ministerul Administratiei si Internelor

Dintotdeauna am admirat pionieratul. Să fii primul care îndrăzneşte să facă ceva, este probabil cea mai mare satisfacţie pe care o fire intreprinzătoare poate să o aibă. Păstrând proporţiile, nu pot să vă spun ce bucurie mi-a făcut acest proiect. O iniţiativă care-şi propune să pună la dispoziţia autoriăţilor şi oamenilor de afaceri indicatori economici şi sociali - la nivel capilar - face parte din ceea ce eu numesc curaj.
Cred mult in proiectul
AURORA si - sper - ca toata lumea sa ii constientizeze valoarea si utilitatea. Va urez mult succes, sunt sigura ca voi auzi multe despre acest proiect in viitor.Sorana Cristea, Director Vanzari - Info World


Foarte buna initiativa AURORA de a asista dezvoltarea economica locala prin furnizarea de expertiza si servicii necesare. Fundatia Nationala a Tinerilor Manageri –FNTM sustine demersul de promovare a culturii manageriale moderne initiat, pentru ridicarea nivelului de bunastare al comunitatilor locale. Marius Bostan, Presedinte Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri si VMB, societate membră a Bursei de Valori Bucureşti

Proiectul AURORA este o initiativă ce îşi propune să pună la dispoziţia autorităţilor publice şi mediului de afaceri românesc şi european, o serie de indicatori culturali, sociali şi economici, la nivel de Unitate Administrativ Teritorială, calculând Indidcatorul Dezvoltării Umane la acest nivel administrativ teritorial.

Informaţiile obţinute şi procesate în acest proiect vor fi puse la dispoziţia autorităţilor publice locale care, astfel, vor avea un real instrument de comparaţie şi urmărire a evoluţiei lor, a stării cetăţenilor din comunitate, atât în plan social, cât şi educaţional sau economic.

Consiliul Judeţean Arad susţine proiectul AURORA şi vă recomandă să deveniţi parte şi beneficiari ai acestuia.Nicolae Ioţcu, Presedinte Consiliul Judeţean Arad